Autostrada Lugoj-Deva: tronson aproape gata, fără punct de intrare

Data publicării:
01 AUTOSTR DEVA LUGOJ icon

Deşi lotul I al Autostrazii Lugoj-Deva ar putea fi dat în folosinţă la sfârşitul acestei luni, şoferii care vin dinspre Timișoara spre Deva nu se vor putea folosi de şoseaua de mare viteză, întrucât lipsește punctul de intrare de pe drumul european pe autostradă.

Constructorul mai are aproximativ două săptămâni la dispoziţie să remedieze problema. Zilele acestea, echipele de muncitori fac pregătirile finale, iar dacă totul decurge conform planului, panglica inaugurală va putea fi tăiată la sfârşitul lunii.

Adriano Scatena, şeful şantierului de pe lotul I al Autostrăzii Lugoj-Deva, susține: "Respectăm programul şi cred că, la sfârșitul lunii, începutul lunii viitoare, se poate preda lucrarea".

Lucrările la primul tronson au început în urmă cu doi ani, iar primul termen de predare a fost luna aprilie a acestui an. Însă, din cauza unor probleme cu terenurile peste care trece autostrada, termenul a fost amânat până în luna septembrie. Valoarea totală a lucrărilor pe lotul I al autostrăzii Lugoj-Deva este de 154 de milioane de euro.

reporter: Adina Iriza
operator: Mihai Pop
editor web: Răzvan Bulacu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ucraina lansează primul atac doar cu roboți împotriva trupelor lui Vladimir Putin. Începutul unei...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Selena Gomez nu se mai consideră un „star pop”. Artista a oferit un interviu sincer despre cariera sa în...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
Doi tineri români au vizitat Venezuela, țara în care salariul este de 3 dolari, iar un kilogram de pui costa...
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
„Obișnuiam să mint, spuneam că e la închisoare”. De ce fiul lui Denzel Washington nu voia ca lumea să știe că...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...