Potrivit polițiștilor, autobuzul se deplasa spre Lugoj, iar la un moment dat, acesta a lovit un Peugeot care staționa. Bărbatul aflat la volanul mașinii intenționa să vireze la stânga. În urma impactului, Peugeotul a fost proiectat într-o Skoda, ce se deplasa regulamentar din sensul opus.
În accident a mai fost implicat un al treilea autoturism, Volkswagen, care a lovit autobuzul din spate. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de la Ambulanță, SMURD, polițiștii și pompierii.
Bărbatul care se afla la volanul mașinii Peugeot, în vârstă de 61 de ani, a rămas încarcerat, a suferit răni grave și a fost transportat de urgență la spital.
Cei aproximativ 20 pasageri din autobuz și șoferii celorlalte mașini nu au fost răniți. Circulația pe șoseaua Timișoara - Lugoj a fost îngreunată pe ambele sensuri și s-au format coloane de mașini pe o lungime de peste trei kilometri. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.