Au dat porumbul și cartofii pe afine. În comuna hunedoreană Beriu sunt cultivate acum 50 de hectare

Data publicării:
afine

Totul a început după ce o firmă din Chile a cumpărat teren, a cultivat afine, iar afacerea a mers de la an la an tot mai bine. Emil Bîc, agricultor de profesie, este unul dintre cei care a luat imediat exemplul investitorilor străini.

”M-am inspirat de la ei şi am hotărât să înfiinţez o plantaţie de afine pe 2 hectare în prima fază, ca să vedem exact ce rezultate avem. Din fericire pentru noi, s-a dovedit că afacerea este rentabilă”, spune Emil Bîc, agricultor.

Investiţia pentru un hectar de afini este în jur de 20 de mii de euro. Totul e să aibă răbdare, deoarece afinii, odată plantaţi, au nevoie de 3 ani pentru primul rod. La început, producţia la hectar este de 5-6 tone, pentru că apoi producţia să ajungă şi la 10-12 tone pe hectar. În medie, un kg de fructe se vinde la export cu 3 euro, iar un calcul scurt ne arată că, într-o vară bună, agricultorii pot cîştiga şi 30 de mii de euro: ”În anii în care producem fructe, putem spune că rămânem cu sume mult mai mari decât dacă am fi cultivat grâu sau porumb”.

”În fiecare vară, sute de tone de afine de la Beriu pleacă spre piaţa externă. Ţările care cumpără constant afine din judeţul Hunedoara sunt Austria, Germania şi Italia”, precizează Andrada Velciov, reporter Digi24 Timișoara.

Tatiana Nistoresc a început să cultive afine anul trecut, iar cultura ei depăşeşte acum un hectar. ”Da, am renunţat la tot. Am renunţat la serviciu, la tot, pentru plantaţia asta. Anul viitor dacă e bine, vom intra pe producţie, cu paşi mici, dar vom intra pe producţie”, spune ea.

De câştigat din afacerea cu afinele au şi tinerii din comună. Angajaţi cu ziua la cules, ei pot să căştige, pentru o lună de muncă, în jur de 1.200 de lei.

”Nu e greu, nu e nici uşor. Eu de 4 ani vin aici, strâng bani pentru vacanţă, e mai greu cu trezitul dimineaţă, dar ne-am obişnuit”, spune Emil, culegător.

”Vin cam de 4-5 ani, îmi place, m-am obişnuit, este ceva cu care nu mă plictisesc, plus că e foarte benefic, mă ajută şi pe viitor, mă pregăteşte pentru viaţă”, adaug un alt culegător, Andrei.

Numărul tot mai mare de agricultori care încep să investească în culturi de afine a determinat autorităţile din Beriu să organizeze aici un festival al acestor fructe. În această vară va fi cea de-a doua ediţie, la care cultivatorii îşi vor expune marfa şi vor încerca să le ofere invitaţilor o alternativă sănătoasă la petrecerile cu mici şi bere.

Reporter: Andrada Velciov
Operator: Tiberiu Mariş
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri