Anchetă DNA la Consiliul Județean Timiş. Sunt vizați șeful instituției, Titu Bojin, dar și 17 primari din județ

Data publicării:
bojin DNA

Acesta a fost luat de la reședința sa din Timișoara în această dimineață la ora 6 și adus, aici, la Palatul Administrativ din Timișoara. Procurorii au suspiciuni privind acordarea de fonduri europene mai multor primării.

Procedural, şeful consiliului judeţean solicită fonduri pentru primăriile din judeţ, de la Ministerul Dezvoltării, iar apoi, în baza cererilor venite de la primari, se distribuie banii.

Pe lângă șeful CJT, în anchetă ar fi vizaţi şi mai mulţi edili ai primăriilor din judeţ.

UPDATE 1. Preşedintele CJ Timiş a fost ridicat de DNA şi este dus la Bucureşti pentru audieri, într-un dosar în care este suspectat de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu.

Titu Bojin trebuie să dea explicaţii în legătură cu modul în care a încheiat mai multe contracte cu atribuire directă, din banii publici. Procurorii DNA au făcut percheziţi la sediul CJ Timiş, dar şi în sediile primăriilor din 17 localităţi, precum şi în alte instituţii publice.

UPDATE 2. Procurorii DNA au descins în această dimineață la locuinţa preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, din comuna Remetea Mare, dar şi la mai multe primării din Timiș, pentru a-i lua la întrebări pe edilii din 17 localități.

Azi dimineață, la Satchinez, cu Ioan Dan, primarul comunei: ”Din păcate, va trebui să mergem până la primărie să stăm puţin de vorbă. Buletinul să-l aveţi la dumneavostră”.

Pe rând, fiecare primar în parte a fost dus la sediul DNA Timișoara pentru a da explicatii in calitate de suspecți, pentru contractele semnate.

Pe de altă parte, președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, a fost dus de mascați la Palatul Administrativ, împreună cu anchetatorii, care au verificat mai multe documente si au percheziționat biroul acestuia. Apoi şeful administraţiei judeţene a fost scos de mascaţi din sediul instituţiei, pentru a fi dus la DNA Bucureşti, la audieri.

Președintele CJT este suspectat de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu. Este anchetat, susţin procurorii, pentru felul în care a acordat fonduri europene mai multor primării din Timiş. Practic, şeful consiliului judeţean nu a greşit atunci când a solicitat fondurile de la Ministerul Dezvoltării, pentru că aşa prevede procedura. Distribuirea banilor s-ar fi făcut preferenţial, spun anchetatorii.

Potrivit unor documente ale procurorilor, Titu Bojin, folosindu-se de functia de președinte al Consiliului Judeţean si de poziția de lider al filialei judetene a PSD, ar fi identificat primarii de pe raza județului, pentru a incheia contracte de achizitii publice, cu atribuire directa, prin firma Ecomet West. Intermediar în acest demers a fost și Marcel Mihoc, consilier județean, care ar fi intervenit pe lângă mai marii companiei Ecomet West pentru a încheia tranzacțiile. Și acesta este vizat de anchetatori în acest dosar.

UPDATE 3. Titu Bojin, preşedintele CJ Timiş, este acuzat că şi-a folosit influenţa pentru a-i convinge pe 17 primari, dar şi pe şefii a 10 depouri SNCFR Călători din ţară să încheie contracte din bani publici, prin atribuire directă, cu o firmă agreată de el. Alături de Titu Bojin, în acest dosar este anchetat şi un consilier judeţean. Procurorii DNA au făcut percheziţi în 48 de locaţii din ţară.

Acuzaţiile procurorilor sunt construite în jurul contractelor obţinute de compania Eurocomet West SRL, despre care oamenii legii au informaţii că este firma de casă a preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş. Anchetatorii susţin că Titu Bojin ar fi dat contracte din bani publici acestei firme, de pe urma cărora avea şi el un comision de câteva sute de mii de lei.

Schema ar fi fost una simplă. Titu Bojin direcţiona fonduri bugetare cu prioritate către primăriile sau autorităţile din judeţ care încheiau contracte cu această firmă. Vizate de anchetă sunt 17 primării, dar şi Muzeul Satului Bănăţean şi Administraţia Bazinală a Apelor Banat. Practic, banii erau direcţionaţi către autorităţi doar pentru a intra în conturile societăţii pe care o controlează din umbră. În acte, societatea este condusă de Marius Didilă, un ploieştean născut în 1990, însă personajul cheie în ancheta procurorilor este o rudă de-a acestuia, George Didilă.

Procurorii spun că acesta ţinea legătura cu primăriile, iar în cazul în care plăţile nu erau efectuate la timp, apela la Marcel Mihoc, consilier județean. Ulterior, profitul era împărţit. Toţi cei 17 primari au ajuns în cursul zilei la DNA Timiş pentru audieri.

Procurorii spun ca Titu Bojin şi-a folosit influenţa și în afara granițelor judeţului pe care îl administrează. El a reuşit să strecoare firma Eurocomet West SRL în graţiile conducerii SNCFR Călători, mai precis a directorului Alexandru Gavriş. Aşa a prins 10 contracte cu tot atâtea depouri CFR din ţară. Potrivit anchetatorilor, angajaţii statului ar fi cumpărat diferite bunuri de care instituţiile nu aveau nevoie. Cele zece contracte valorează aproape 200.000 de lei.

UPDATE 4. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, este cercetat în libertate, dar sub control judiciar. Acesta a dat toată noaptea explicaţii în faţa procurorilor DNA.

Titu Bojin a fost dus în Capitală, după ce anchetatorii au făcut percheziţii atât acasă la el, cât şi la biroul său din Consiliul Judeţean. Social-democratul este acuzat că şi-a folosit influenţa pentru a convinge 17 primari să încheie contracte din bani publici, cu o firmă agreată de el.

În cazul lui Marcel Mihoc, consilier judeţean, a fost emisă deja ordonanţă de reţinere.

Reporter: Maria Rohnean / Raluca Popa
Operator: Mihai Pop/ Viorel Jiva/ George Ștefăniță
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...