Alexa, ofertat să rămână ca secund la ACS Poli. Fostul tehnician al Timișoarei a refuzat însă propunerea

Data publicării:
alexa-2

„Chiar i-am făcut această propunere împreună cu Daniel să rămână în continuare la club, cu noi. El să rămână pe aceeași funcție. Ca secund... ca secund, pentru că el e antrenor secund. Și a spus că se mai gândește” - Dan Alexa are însă mari șanse să ajungă chiar la Rapid, echipă de la care Florin Marin a plecat după o lună de la semnarea contractului.

„Îmi pare rău de Dan Alexa, pe care îl cunosc bine. Un fost jucător cu care am colaborat foarte bine și eu îi prevăd o carieră foarte frumoasă de antrenor”, spune , noul antrenor al lui ACS Poli Timișoara.

„E un antrenor foarte bun, un caracter deosebit, pasionat și cu siguranță va face carieră. M-aș bucura pentru Dan Alexa dacă ar merge la Rapid sau la orice altă echipă în perioada următoare, pentru că el are nevoie de continuitate”, este opinia lui Daniel Stanciu, manager sportiv ACS Poli Timișoara.

Dan Alexa a lăsat-o pe ACS Poli pe locul 12 în Liga 1, cu doar 5 puncte acumulate după primele 8 etape şi cu cel mai slab atac, doar patru goluri marcate. El preluase conducerea tehnică a echipei ACS Poli Timişoara în martie 2014.

Reporter: Claudiu Sav
Operator: Andrei Marina
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri