Alergotura: 1.000 de minute de jogging, fără oprire, prin centrul Timișoarei

Data publicării:
alergotura A 1



Doritorii vor putea alerga pe trasee diferite, în reprize de aproximativ 20 de minute, şi astfel vor contribui la cea mai lungă tură de alergare din ţară. Startul a fost dat aseară la ora 20 şi se va încheia astăzi la ora 15.

Organizatorii le propun timişorenilor să alerge zilnic cel puţin jumătate de oră, pentru a fi mai sănătoşi. 

Vremea rece nu a fost un impediment pentru tineri: după doar 30 de minute de la start, voluntarii au reuşit să alerge patru kilometri: ”Am alergat deja trei ture, o să mai alerg la noapte, pe la 1 jumătate şi încă măine la ora 1 jumătate, iarăşi”. Nici vârsta fragedă nu i-a împiedicat pe timişorenii amatori de jogging. Vlad are numai nouă ani, însă ştie deja că sportul adduce sănătate. - Cât ai alergat până acuma? ”Un kilometru si 500 de metri”.



Fenomenul ia amploare, iar tot mai multi iubitor de jogging se alatură acestor evenimente nu numai din pasiune, dar si pentru scopuri umanitare. Remus Sime, un sportiv cu suflet mare, a alergat 42 de kilometri pentru ajutorarea mai multor copii nevoiaşi: ”Am alergat cu scopul de a strânge fonduri pentru a da burse elevilor nevoiaşi din Beiuş, elevi care au dificultăţi materiale, dar care invaţă bine”.

Acesta nu este primul eveniment organizat de Alergotura. Anul trecut, membrii asociaţiei au organizat acelaşi maraton, dar provocarea a fost de 500 de minute non-stop.

CITEȘTE ȘI:
Săptămâna Mobilității - angajaţii Primăriei Timișoara au pedalat... fără prea multă tragere de inimă 

Reporter: Adina Iriza, Ana-Maria Mocan
Operator: Mihai Pop
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri