Adrenalină la cote înalte. 50 de piloţi din 12 ţări se întrec la Europenele de Acrobaţie Aeriană

Data publicării:
acrobatie

Măiestria şi talentul piloţilor trebuie să fie dublate de respectarea anumitor reguli, pentru a nu fi depunctaţi. Totul se întâmplă în aer, la viteze de peste 400 de kilometri pe oră.

”Se zboară într-un careu care are dimensiunea de 1000 pe 1000 de metri, şi înălţimea maximă de zbor este la 1200 de metri, iar înălţimea minimă la care ai voie e de 200 de metri”, spune Dan Ştefănescu, pilot.

În campionat sunt înscrise 30 de avioane, care au fiecare motoare de cel puţin 300 de cai putere. Cu ajutorul lor, piloţii pot face întoarceri de 360 de grade în numai o secundă.

”Toate aceste avioane sunt special concepute pentru acrobaţie, sunt foarte puternice şi foarte manevrabile, iar aceşti piloţi, cei cei mai bine pregătiţi din Europa la clasa avansat”, afirmă George Rotaru, directorul Aeroclubului Român.

Cei 50 de piloţi se vor întrece în patru probe de concurs, una impusă, una la alegere şi două probe surpriză despre care vor afla doar cu o zi înainte. Din echipa României, înfiinţată în anul 2009, fac parte cinci piloţi. Cu toţii speră ca, la finalul competiţiei, să ocupe un loc pe podium.

”Cu Franţa şi cu Rusia ne batem, sunt tari şi englezii, şi italianul e tare, sunt oameni tari aici, încercăm să-i batem”, susține Cristian Iorgov, pilot.

Fascinaţi de talentul piloţilor, spectatorii înfruntă căldura, caută umbra, dar nu se dau duşi de la aerodrom:

”Am fost pilot planorist pe vremuri, aici am zburat pentru prima dată în viaţa mea şi a rămas, aşa, microbul în sânge”,
”Mi-am pus odată întrebarea asta, oare cum ar fi să fiu pilot, şi m-am gândit, aşa, că poate aş putea să mă fac pilot”,
”Eu unul n-aş urca acolo. Ar fi şi culmea, la vârsta mea”, - Sunt curajoşi piloţii? ”Nu curajoşi, foarte curajoşi”.

Campionatul European se va încheia în 3 august. După o perioadă de odihnă, piloţii vor relua antrenamentele pentru Mondialele care se vor desfăşura anul viitor în Polonia.

Reporter: Andrada Velciov
Operator: Tiberiu Mariş
Editor web: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”