”Nu o să schimbăm foarte mult în strategia de joc și nu sunt adeptul ca să mă duc să mă apăr. E adevărat, trebuie să ne luăm măsuri, dar și adversarul ar trebui să ne acorde o importanță. Nu cred că ne trata și privi de sus”, spune Vali Velcea, antrenorul celor de la ACS Poli Timișoara.
După şase ani şi opt trofee alături de CFR Cluj, portarul Nuno Claro va fi în premieră adversarul grupării ardelene: ”N-am nimic să demonstrez la CFR. Cât am stat acolo am demonstrat tot”. La Cluj, Velcea nu se va putea baza pe serviciile lui Keita, Moldovan şi Gorobsov - care nu sunt la zi cu pregătirea fizică.
Argentinianul a fost prezentat oficial ca jucător al lui ACS Poli Timișoara şi va purta tricoul cu numărul 10: ”Numărul îmi place și cred că e numărul jucătorului cel mai bun din lume, Messi acum și Maradona înainte”.
Gorobsov speră să fie apt de joc în două săptămâni, când ACS Poli Timișoara joacă la Săgeata Năvodari. În schimb, gruparea timişoreană l-a pierdut pe Dorin Goga, jucător care s-a înţeles cu echipa lui Dusan Uhrin, Dinamo Tbilisi.
reporter: Ionuţ Suciu operator: Andrei Marina editor web: Călin Țenche