Achiziţia centralizată de medicamente întârzie, spitalele își iau măsuri

Data publicării:
medicamente 2a



La începutul acestui an, Ministerul Sănătăţii transmitea spitalelor din ţară că nu au voie să facă achiziţii proprii decât până la sfârşitul lunii iunie. Cum procedurile privind achiziţia centralizată de medicamente întârzie, spitalele au recurs la modificarea contractelor cu furnizorii de medicamente.

La Spitalul Judeţean din Timişoara necesarul de medicamente pentru fiecare secţie era achiziţionat fie lunar, fie la intervale mai lungi de timp, având în vedere politica furnizorilor de medicamente sau specificul produselor. Acum contractele au fost modificate, astfel încât atunci când vor începe procedurile pentru achiziţiile centralizate spitalele să nu înregistreze datorii.

”Noi toate procedurile de achiziţii pe care le facem, fie le facem pe perioade scurte, fie cele care se pretează la perioade mai lungi, punem condiţii în contracte şi în caietele de sarcini, că ele încetează de drept la momentul la care se finalizează procedura de achiziţie la nivel de Ministerul Sănătăţii”, a declarat pentru Digi24 Timișoara Ciprian Bogdan, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.

Aceeaşi situaţie o întâlnim şi la Arad, unde conducerea Spitalului Județean a cerut ministerului să îi lase dreptul să conducă achizițiile de medicamente până în momentul în care va fi gata metodologia de la nivel central. Astfel, farmacia spitalului nu are stocuri de medicamente care amenință să se termine.

”S-au făcut contractele în așa fel încât în momentul în care Ministerul începe achiziția se oprește contractul nostru și furnizarea de medicamente și materiale sanitare ne-o va face Ministerul. Bineîntețes prin comanda pe care o să o facem noi, ne-a precizat Teodora Olariu, managerul Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

Vestea venită de la Ministerul Sănătăţii la începutul acestui an privind achiziţia centralizată este bineprimită în rândul unităţilor sanitare din zona de vest. În acest mod, există posibilitatea ca preţul obţinut pentru medicamente să fie cu 30% mai mic faţă de cât este în prezent.

”Achiziţiile centralizate pot să obţină preţuri mai bune dat fiind volumul mai mare şi forţa de negociere a statului român, mult mai mare decât a fiecărui spital în parte. Nu ne deranjează, eu cred că ne va avantaja, ne degrevează de un mare volum de muncă şi cred că şi preţurile vor fi mai avantajoase din punctul ăsta de vedere”, este opinia lui Ciprian Bogdan.

Potrivit conducerilor unităţilor sanitare din Timişoara, se pare că procedurile privind achiziţia centralizată de medicamente şi materiale sanitare vor demara abia la începutul lunii octombrie.

Reporter: Maria Rohnean, Dan Codre
Operator: Alin Lungu
Redactor: Călin Țenche

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri