Doar că, spun şefii celor două instituţii, softul este inutil. Dacă victimele nu transmit coordonatele exacte sau dacă în preajma locului unde se petrece accidentul nu sunt antene, marja de eroare poate fi şi de 10 km.
Deşi vin periodic la instructaj, lucrătorii din dispecerate încă nu ştiu să utilizeze în mod eficient această aplicaţie: ”21 ...45....ăăă, 23...virgulă 23, mi-a dat localizare şi ...mi-a dat exact ce am cerut...ăăă, adică exact localitatea, deci unde este localitatea”.
Dispecerii trebuie să introducă longitudinea şi latitudinea locaţiei în care se află victima. Asta se întâmplă, însă, doar dacă primesc datele din teren, adică dacă supravieţuitorii au un telefon performant, iar în zonă există cel puţin o antenă GSM: ”Dacă are un telefon performant, dacă are un telefon mai simplu... acolo doar dacă ne dă, dacă ne poate da date...dau un exemplu, în dreptul localităţii Ciacova”.
Dacă în zonă nu se află astfel de antene, marja de eroare poate fi şi de 10 kilometri. Medicii din cadrul Serviciului de Ambulanţă consideră că aplicaţia nu-i ajută prea mult. Ioan Cozan, medic şef Serviciul de Ambulanţă Timiş, afirmă: ”Nu am considerat că a fost necesar pentru că avem şi alte metode de comunicare cu echipajul din teren, iar de victime, nouă nu ne permite nici programul, nici pregătirea noastră şi n-avem nici tehnica necesară să-i localizăm”.
Instructajul se va face până când angajaţii STS vor ajunge să colaboreze eficient cu dispecerii de la ambulanţă sau de la pompieri, astfel încât victima să fie localizată în timp util.
”În această perioadă, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale organizează sesiuni de instruire cu personalul operativ de la 112, personalul de la Ambulanţă şi personalul ISU, în vederea utilizării aplicaţiei 112 şi a lucrului cu harta generată de această aplicaţie”, ne precizează Nicoleta Tutunaru, purtătorul de cuvânt al ISU „Banat".
Instruirea se va face intens în această lună, în funcţie de turele din dispecerate şi de disponibilitatea coordonatorilor de la Serviciul Special de Telecomunicaţii.
reporter: Maria Rohnean
operator: G. Ştefăniţă/T. Alasu
editor web: Călin Țenche