Zeci de copii din Bihor, sprijiniţi prin "Fondul de Burse" pentru a merge la şcoală

Data publicării:
rechizite copii sarmani

Rechizitele şi îmbrăcămintea reprezintă un lux pentru mulţi dintre copiii din România. În cazul a aproape jumătate dintrei ei riscul sărăciei şi al excluziunii sociale este foarte mare, arată un studiu Eurostat. Acesta este unul dintre motivele pentru care, în fiecare an, în România abandonează şcoala peste 50 de mii de copii. O fundaţie din Oradea vine în sprijinul a zeci de elevi aflaţi în prag de abandon şcolar, proveniţi din familii sărace şi dezorganizate.

O femeie dintr-un sat din Bihor creşte singură şapte copii doar din alocaţia primită de la stat. Fiica cea mare s-a înscris la un liceu profesional din Oradea şi urmează ca din 10 septembrie să facă naveta la peste 20 de kilometri de casă.

"Foarte greu, foarte greu! Șase, șase merg la școală și la grădiniță", spune Monica Horvath, mama copiilor.

"- Mai întâi să termin, o calificare şi după aceea să îmi găsesc de lucru.
- Ce ţi-ar plăcea să faci, unde te-ai înscris?
- La Colegiul "Traian Vuia", specializarea comerciant-vânzător", spune Georgiana, elevă în clasa a IX-a.

În aceeaşi localitate, într-o casă dărăpănată, fără curent electric, trăiesc, în aceeaşi cameră, şase suflete: mama, tata şi cei patru copii. Cel mai mic s-a născut acum două săptămâni. Supravieţuiesc din ajutorul social şi din alocaţii, iar tatăl lucrează cu ziua. Cu toate acestea, cei mici sunt încurajaţi să meargă la şcoală pentru a scăpa de condiţiile mizere de viaţă şi orice ajutor este binevenit.

"Să meargă la şcoală, să înveţe, că eu nu ştiu nimic! Aşa, dacă ar învăţa, ar merge la lucru oriunde, dar dacă nu ai şcoală, unde mergi", spune Ioana Hendre, mama copiilor.

"Avem foarte multe mame singure care trăiesc din ajutor social; avem o bunică singură care crește patru nepoți și punctul comun al tuturor este acesta: sărăcia, faptul că ei trăiesc în condiții foarte grele și cei mai mulți dintre ei doar din ajutoare sociale", spune Roxana Trifa, din cadrul Fundației Comunitare Oradea.

În fiecare an, peste 50 de mii de copii din România abandonează şcoala, arată un studiu Eurostat. Cei mai mulţi sunt de la ţară şi provin din familii dezorganizate şi sărace. Fundaţia Comunitară Oradea ajută câteva familii din Bihor cu ghiozdane, rechizite şi haine pe întreaga perioadă a anului.

"Prin programul "Fondul de Burse", Fundaţia Comunitară Oradea sprijină 32 de copii proveniţi din şapte familii defavorizate să îşi continue studiile. Acesta este scopul proiectului, ca aceşti copii să nu abandoneze şcoala din cauza sărăciei", susţine Roxana Trifa.

Conform unei statistici întocmite de Eurostat în 2016, România este ţara cu cei mai mulţi copii supuşi riscului sărăciei și excluziunii sociale din Uniunea Europeană.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Florin Lucuța

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...