Georgiana este unul dintre cei 200 de studenţi din Bihor care îşi vor petrece vacanţa de vară la muncă, în Statele Unite ale Americii. Luni va pleca înspre Ocean City Maryland, unde va lucra ca ospătar într-un restaurant. Şi vara trecută a petrecut-o în acelaşi loc.
"Am câştigat mulţi bani ca să pot să călătoresc lucru care îmi place foarte mult, am călătorit cu prietenii în locuri minunate unde foarte puţini oameni au şansa de a ajunge", îşi aminteşte Georgiana Baciu, studentă.
Permisul de muncă al Georgianei expiră pe 30 septembrie, iar luna octombrie va fi dedicată călătoriilor. "Anul acesta intenţionez să vizitez Coasta de Vest, m-am gândit să merg în Hawaii, în Las Vegas, Canionul, în California", spune Georgiana.
Studenţii care nu sunt prea cheltuitori se pot întoarce acasă chiar şi cu patru mii de dolari după trei luni de muncă în America.
"Sunt două tipuri de joburi: cele cu salar fix care începe de la 7,25 şi poate ajunge până la 8, 9 dolar pe oră şi cele în care primesc bacşi, acolo au un sala fix mai mic, între 2 şi 4 dolari pe oră dar cu bacşişul ajung undeva la 10-15 dolari pe oră", spune Daniel Vandici, coordonatorul American Experience Oradea.
Anul trecut 100 de mii de studenţi din toată lumea au plecat la muncă în America prin programul work and travel. 3500 dintre aceşti tineri au fost din România.