Un maramureșean fără permis şi-a abandonat în trafic mașina plină cu țigări
Data publicării:
Peste 1.000 de pachete de ţigări în valoare de 11.000 de lei, destinate pieţei negre din România, au fost descoperite într-un autoturism, pe DN18, în Rona de Sus, judeţul Maramureş. Ca să-l oprească, poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să urmărească vehiculul aproape doi kilometri.
Incidentul s-a petrecut luni, când polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Sighetu Marmației au declanșat o acțiune pentru combaterea contrabandei cu țigări.
În jurul orei 18.30, oamenii legii au observat în trafic, pe DN 18, pe raza localității Rona de Sus, un autoturism de teren înmatriculat în Anglia.
„Având suspiciuni că transportă țigări de contrabandă, polițiștii de frontieră au trecut la urmărirea autoturismului iar după aproximativ 2 kilometri, mașina de teren a oprit brusc, din ea ieșind doi bărbați care au încercat să fugă”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei.
Puţin mai târziu, agenţii au stabilit că fugarii sunt doi maramureşeni de 23, respectiv 29 de ani.
În mașina abandonată se mai aflau două tinere de 19 şi 22 de ani.
„În urma controlului amănunțit efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit sub bancheta din spate și în portbagaj, cantitatea de 1.000 pachete țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană, în valoare de 11.700 lei. De asemenea, în urma verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noștri au constatat că șoferul nu deținea permis de conducere”, se arată în comunicatul ITPF Sighetu Marmaţiei.
Acuzat de contrabandă şi conducere fără permis, bărbatul aflat la volan este cercetat penal, iar maşina a fost indisponibilizată.