A urmat o explozie puternică, iar vecinii alarmaţi au chemat pompierii. "Era foc peste tot. Şi urla cineva. Mi-a venit în gând să iau o cârpă așa udă, un cearceaf și să intru după ei", povesteşte o vecină.
"Când am ajuns ardeau o butelie cu flăcări. Am intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă. Am avut o victimă. Persoana care era proprietar a încercat să scoată butelia și s-a ars", spune plutonier-major Marius Duluș, ISU Crișana.
La fața locului a venit și un echipaj SMURD care i-a acordat îngrijiri medicale bărbatului. În vârstă de 83 de ani, el a suferit arsuri pe cap, gât şi la o mână.
"Pacientul este stabil. A primit îngrijirile medicale necesare și va rămâne la domiciliu cu recomandări de tratament și pansament zilnic", a precizat Alin Suciu, de la SMURD Bihor.