Turişti pe culmile Vlădesei. Traseul nu este dificil şi poate fi abordat şi de începători

Data publicării:
Vladeasa

Cu cei 1836 de metri ai săi, vârful Vlădeasa este cel mai înalt din masivul ce poartă acelaşi nume. Călătorul care ajunge acolo are parte de largi priveliști ale zonei străjuite de alte patru vârfuri: Buteasa, Padișului, Bihorului şi Muntele Mare. În zilele senine şi geroase de iarnă, pot fi zărite chiar și depresiunea Huedin ori crestele munţilor Retezat.

Pasionaţi de aventură şi îndrăgostiţi de munte, Istvan şi Jozsef explorează de ani buni zonele montane din Bihor şi nu numai. Ultimul vârf pe care l-au cucerit a fost Vlădeasa.

"Nu este un traseu foarte dificil, în schimb este un traseu foarte frumos, mai ales iarna când totul este alb, totul este îngheţat, zăpada e din belşug", spune Istvan Szokolsky, explorator.

"Am parcurs 55 de kilometri de la Bologa până în Stâna de Vale, atingând vârful Vlădeasa. A necesitat o pregătire şi fizică şi psihică, pentru că a fost destul de frig; în unele locuri zăpadă foarte mare, dar am reuşit cu succes după 15 ore de mers pe jos", povesteşte Jozsef Deme, explorator.

Cei doi exploratori spun că documentarea este cel mai important pas care trebuie făcut înainte să porniţi pe traseu.

"Trebuie să fim conştienţi ce ne aşteaptă la faţa locului, cum se poate schimba vremea, care sunt căile de scăpare din traseul, respectiv să ne informăm de la salvamontiştii din zonă dacă traseul reprezintă o dificultate mare sau medie", explică Istvan Szokolsky.

Dacă vremea este de partea drumeţilor, se poate trece la următoarea etapă: achiziţionarea unui echipament corespunzător pentru iarnă.

Yvette Mîrza, reporter Digi24 Oradea: "Înainte să plecaţi într-o drumeţie pe munte e bine de ştiut că aveţi nevoie de o lopată care vă va ajuta să săpaţi în zăpadă în cazul în care trebuie să rămâneţi acolo şi să faceţi loc pentru cort. Nu e foarte scumpă, undeva la 30 de euro şi o pereche de beţe, 200 de lei, vă vor ajuta pe munte."

Proviziile reprezintă o altă etapă importantă a pregătirii pentru excursia pe munte.

"Hrană uscată, dar bogată în proteine. E un efort destul de mare, e şi frig şi organismul are nevoie de energie."

Accesul cel mai ușor spre această zonă se face cu mașina. Astfel, dinspre est, de la Huedin se va urmări drumul asfaltat Huedin - Sâncrai - Călata - Răchițele. Dinspre vest, de la Beiuș se ajunge prin Stâna de Vale.

Reporter: Yvette Mîrza
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...