Trei răniți într-un accident petrecut pe DN1, aproape de Oradea
Data actualizării: Data publicării:
Grav accident sâmbătă, în jurul orei 18, pe DN1, lângă localitatea Oșorhei, în apropiere de Oradea. Trei persoane au ajuns la spital, după ce două mașini s-au ciocnit frontal. În zonă s-au format cozi și s-a circulat cu dificultate.
foto: Facebook Info Trafic Jud. Bihor/ Manea Flaviu Cătălin, Lang Alexandru Marius
Accidentul a fost anunțat la numărul de urgență 112 la ora 18:03. Imediat în zona accidentului s-au format cozi de vehicule, iar circulația a fost blocată aproximativ o oră – au precizat unii dintre membrii grupului Info Trafic jud. Bihor.
Trei persoane, cu vârste cuprinse între 29 și 35 de ani, au suferit răni și au ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean din Oradea, a relatat Bihoreanul.
"Un bărbat are contuzie toraco-abdominală şi la coloana cervicală, a doua victimă are politraumatism şi încă o victimă, femeie, este policontuzionată. Cu toţii sunt în curs de investigaţii", a explicat dr. Alexandru Mateoc, medic UPU SMURD Bihor.