TIR-uri blocate în Pasul Gutâi, din cauza ninsorii și a gheții

Data actualizării: Data publicării:
tiruri viscol

Duminică spre luni a fost încă o noapte geroasă şi cu ninsori. Minima nopţii s-a înregistrat la Adjud, unde au fost minus 13,9 grade. În nord şi centru a nins. De altfel, zonele montane de acolo se află sub cod galben de vreme rea. Se va depune un nou strat de zăpadă, în timp ce rafalele de vânt pot ajunge la 100 de kilometri pe oră. În Maramureș mai multe TIR-uri au fost blocate pe șoseaua acoperită cu zăpadă și gheață.

În Pasul Gutâi ninge, iar drumul a devenit alunecos. Două TIR uri, care se îndreptau spre Sighetul Marmaţiei, nu au mai putut înainta, deşi aveau lanţuri pe roţi.

"Am plecat din Baia Mare, tot drumul e așa, nu-i deloc curățat."

"Foarte rău! Nu avem condiții de circulație, nu se curăță drumurile!"

"Fac și oamenii ce pot. Nici dincolo nu se circulă mai bine; vin din Slovacia și acolo am stat ore în șir."

Şoferii şi-au putut continua drumul, abia după ce drumarii au împrăştiat material antiderapant.

Misiune dificilă şi pentru drumarii din județul Gorj. Din cauza viscolului, la 1.600 de metri altitudine, aceştia au fost nevoiţi să pună volele la treabă în continuu. Numai aşa au putut menţine deschisă şoseaua care duce la stațiunea Rânca, unde sunt cazaţi mii de turişti. În zonă, troienele de zăpadă ating chiar și doi metri.

În Maramureş, pericolul producerii de avalanşe se menţine la un nivel ridicat, mai exact 4. Salvamontiştii spun că la peste 1.400 de metri stratul de zăpadă depăşeste 1 metru.

Imagini spectaculoase au fost surprinse în Masivul Bucegi, la o temperatură resimțită de minus 20 grade.

"Vorbim de zona Munților Apuseni, nordul Carpaților Orientali și, local, zona înaltă din vestul Carpaților Meridionali. Aici așteptăm strat de zăpadă consistent, iar viteza vântului va depăsi 90-100 de km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada și determinând diminuarea semnificativă a vizibilității. Tot acest cod galben e în contextul în care pe toată țara e o informare meteo", a declarat meteorologul Dinu Mărășoiu.

Reporter/Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...