Universitatea din Oradea dispune de aproape 1400 de locuri de cazare în căminele studenţeşti pe care le deţine. Mult prea puţine pentru cele 1800 de cereri primite anul acesta. Din cele trei corpuri ale căminului nou, doar unul a fost dat în folosinţă, pentru că lucrările au fost stopate din lipsă de finanţare. Ar mai fi nevoie de 7 milioane şi jumătate de lei pentru finalizarea investiţiei.
Conf. univ. dr. Simona Trip, prorectorul Universităţii din Oradea: "În fiecare an avem mai multe cereri de cazare şi nu putem să le onorăm toate aceste cereri. În ultimii doi ani am avut un procent de 70-75% posibilitatea de a onora dorinţele studenţilor de cazare în spaţiile universităţii."
Singura variantă pentru Universitate rămâne închirierea de la Primărie a unui bloc în curtea colegiului tehnic Mihai Viteazul. Anca Sas, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea, a recunoscut existența unor discuții cu reprezentanții universității pentru stabilirea chiriei: "din câte am înţeles, tot cei de la universitate şi-ar dori să refacă pe cheltuiala dânşilor acest cămin."
Ca să poată fi locuite de studenţi cele 19 camere ale clădirii au nevoie urgentă de reparaţii. Geamurile sunt atât de vechi încât aproape că nu se mai închid, iar camerele şi holurile trebuie neapărat zugrăvite.
Studenţii spun că nici măcar renovarea blocului nu i-ar covinge să se mute acolo.
Căminul închiriat de la primărie i-ar putea găzdui pe studenţi din următorul an de învăţământ, după ce familiile care ocupă acum camerele vor fi mutate în alte spaţii.