Spectacolul "formulei 1" a cailor, în weekend, lângă Oradea

Data actualizării: Data publicării:
CURSA_ATELAJE_260916

Concurs de măiestrie ecvestră în weekend, lângă Oradea. Zeci de atelaje s-au întrecut în cadrul unei competiții internaționale. Cea mai dificilă a fost ultima probă, cea de obstacole, în care dresorii și-au putut demonstra îndemânarea, iar frumoasele cabaline - eleganța și experienţa.

Înhămați la trăsuri elegante, caii au intrat în concurs pregătiți să facă față provocărilor. Fiecare echipaj a fost nevoit să treacă printre obstacole - niște jaloane cu mingi în vârf, cu o deschidere puțin mai mare decât ecartamentul vehiculului. Penalizați au fost cei care au dat jos mingile și nu s-au încadrat în timp.

"Am doborât o minge și am depășit puțin timpul, dar a fost bine. Îmi plac caii și îmi place sportul acesta foarte mult. De mic copil, de la 3-4 ani mi-au plăcut caii și de atunci nu mă pot lăsa de ei", spune Csaba Carol, concurent.

Concurenții spun că este nevoie de multe ore de antrenament, dar şi de mulţi bani, pentru că acest sport nu este deloc ieftin. Știe acest lucru și Florin Burcă, participant de ani buni la astfel de competiții.

"Ai nevoie de două trăsuri, două perechi de hamuri, cel puțin trei cai, trebuie să avem unul de rezervă în caz că pe parcursul concursului se accidentează vreunul. Ei fiind tineri, nu cu o experiență foarte mare, să zicem la 5.000 de euro, dar caii mai experimentați sunt mult mai scumpi."

Printre caii prezenți la concurs au fost și cei din rasa Huțul, singura rasă autentic românească, proveniți de la cea mai veche herghelie din ţară, Lucina din Bucovina.

"- E tare iute, e foarte ager, e super, super.
- De câți ani participați la acest gen de competiție?
- Acesta e al doilea an.
- Cum de ați început?
- Mi-a plăcut și am încercat o dată și am văzut că merge și am zis, hai să concurăm din nou", spune Constantin Psariuc, concurent.

Câteva sute de persoane au venit să admire caii şi evoluţiile lor.

"Foarte frumoși caii, îngrijiți, frumoși, așa sunt caii de concurs, nu de tracțiune, aceștia numai pentru concurs, frumusețe."

"Cel puțin frumos și ceva nou, inedit pentru noi."

Concursul de atelaje a avut încă două probe, cea de dresaj, care s-a desfășurat vineri, și cea de maraton, programată sâmbătă. Rezultatele obține la această etapă vor conta pentru calificările la campionatul național.

Reporter: Anca Deac
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”