Spectacol de operă la Oradea. 15 tineri artiști au interpretat piesa ''Flautul fermecat'', de Mozart

Data publicării:
operacademy 261015

Cei 15 artiști vin din România, Franța, Italia, Anglia, Polonia, Australia, Rusia și Uzbekistan şi au ajuns în Oradea la începutul acestei luni. Pregătirile care au durat aproape trei săptămâni şi-au arătat roadele aseară, când au fost aplaudaţi de peste 500 de melomani.

"Îmi place foarte mult în general stilul acesta de muzică şi este o plăcere de fiecare dată."

Este pentru al doilea an când interpreți aflați la începutul carierei aduc în faţa orădenilor muzica de operă. Iniţiatorul proiectului Operacademy îşi doreşte ca în acest fel să lanseze vocile de mâine ale teatrului liric românesc.

"Proiectul Operacademy îşi propune să promoveze tinerii artişti, aşa cum îi vedeţi aici, sunt 15 tineri, care mulţi dintre ei, pentru prima oară au şansa să apară pe scenă şi în asemenea condiţii", explică tenorul Stelian Gheorghe, președintele Asociaţiei Culturale Operacademy.

"Pentru viaţa profesională înseamnă foarte mult, este un rol de bază pentru un bass şi asigură o carieră bună şi îndelungată", spune Florina Ganea, care a jucat în rolul lui Sarastro.

"Îţi permite să ai o experienţă adevărată pe scenă, într-un teatru adevărat, cu tehnică, costume, cu orchestră şi cu o pregătire de o lună, o adevărată pregătire, este important pentru noi să avem o asemenea oportunitate", consideră Elise Efremov, în rolul Paminei.

Pentru orădeanul Robert Bede se întrevede o carieră strălucitoare, deşi are doar 23 de ani. Tânărul a jucat unul dintre rolurile principale.

"Am mai cântat două roluri mai mici, dar acest rol este o provocare pentru mine, este un rol mare, chiar şi profesoara mea zicea că, şi pentru cei care cântă de ani de zile, este o provocare."

Spectacolul a fost regizat de un profesor universitar de la Conservatorul Claude Debussy din Paris. Proiectul cultural este finanțat de Ministerul Culturii și de Consiliul Județean Bihor, cu sprijinul Primăriei Oradea. Anul trecut, Operacademy a adus pe scena Teatrului "Regina Maria", piesa „Nunta lui Figaro", de Mozart.

Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”