Soluţie pentru criza de medicamente. Farmaciștii cer limitarea exporturilor

Data actualizării: Data publicării:
farmacie medicamente

Lipsa de imunoglobulină din România readuce în discuție și criza de medicamente din farmacii, tot mai acut resimțită în ultimii 2 ani. Exporturile ar trebui limitate - susțin specialiştii din domeniu care arată că multe dintre medicamentele pentru bolile cronice lipsesc cu desăvârșire din unităţile farmaceutice. În lipsa tratamentului de care sunt dependenți, pacienții puşi pe drumuri riscă să moară cu zile - concluzionează medicii.

"Practic, medicamentul respectiv - necesarul nostru este de cel puțin 30 de cutii pe lună și noi am primit o singură cutie. Și necesarul pentru un bolnav este de 60 de capsule, deci nu putem onora, practic, nici măcar o rețetă."

Folosit în cazul bolilor circulatorii, medicamentul de care vorbeşte Simina Ardelean-Timiș, preşedinta Colegiului Farmaciștilor Maramureș, ajută la fluidizarea sângelui și este cerut zilnic de mii de pacienți care trec pragul farmaciilor din România.

"Cred că din 5 persoane sunt 2 persoane care intră în farmacie și caută un medicament care se numește Sulodexidum, asta e substanța activă și pe care noi nu putem să îl găsim, nu îl găsim nicăieri, nici într-un depozit", susţine Simina Ardelean-Timiș.

Farmaciştii spun că de vină pentru situație este exportul de medicamente ca urmare a scăderilor succesive de preț de pe piața farmaceutică din România. Exportul se face la nivel de depozite, este legal, dar în defavoarea pacienților români.

"E foarte nasol să începi un tratament și să îl întrerupi, mai ales când e vorba de un cancer, de probleme cu ficatul și așa mai departe. Trebuia să trimit rețeta în Franța și de acolo procur", spune o clientă a farmaciei.

Ca să evite astfel de probleme, farmaciştii din Maramureş au o propunere.

"În momentul în care se cunosc toate datele, tot necesarul pentru anumită medicație, cota de medicație alocată pacienților noștri să rămână în țară, astfel încât să nu punem în pericol viața bolnavilor. Pe primul loc ar trebui să fie viața bolnavului și nu partea financiară", explică Simina Ardelean-Timiș, președinta Colegiului Farmaciștilor Maramureș.

De aceeaşi părere sunt medicii de familie care văd cum, în lipsa medicamentelor prescrise, starea pacienților se agravează.

"Ar trebui o lege de protejare, în primul rând, a pacienților români. Să nu se exporte atâta timp cât noi suntem în deficit din punctul ăsta de vedere. Asta ar fi, să spunem, logica, dar într-o țară cu ecomonie de piață nu logica dictează întotdeauna, dictează interesul", este de părere Livian Conțiu, medic de familie.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri