Cetatea din Oradea continuă să-i surprindă pe arheologi. Şapte schelete au fost descoperite cu ocazia săpăturilor recente efectuate în zonă. Cel mai probabil, e vorba de călugări înmormântaţi în jurul catedralei episcopale, ridicată secolul al XIV-lea. Până acum, în curtea fortăreţei au mai fost scoase la lumină o parte dintr-un şir de capele, dar şi obiecte de uz casnic şi podoabe din epoca medievală.
Cele şapte schelete au fost descoperite în curtea interioară a Cetăţii Oradea, în timpul unor lucrări de descărcare arheologică a zonei. Specialiştii sunt de părere că e vorba de călugări îngropaţi în jurul catedralei episcopale din fortăreaţă.
"Ne aflăm, de fapt, deasupra vechii catedrale episcopale, cu siguranţă, cel mai important monument dispărut astăzi, care a existat începând cu secolele al XIV-lea - al XV-lea până la secolul al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea pe acest loc. Deci sunt călugări care au fost înmormântaţi", susţine Doru Marta, arheolog.
"Aparţin de perioada medievală târzie, probabil, prima sau a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi aparţin de cimitirul catedralei gotice", explică Mihalka Nandor, arheolog.
Arheologii spun că scheletele îi vor ajuta să lămurească detalii legate de construcţia cetăţii.
"Cu materialul vestimentar sau cel inventar, ieşit din schelete, putem să datăm unele aspecte legate de construcţia zidăriei, demolarea acestora, de o refacere sau o retencuire a acestor fragmente arhitectonice", spune Mihalka Nandor.
"În timpul săpăturilor arheologice a fost descoperită şi a doua încăpere a şirului de capele nordice care aparţine de catedrala medievală gotică, de aici, din Cetatea Oradea", a relatat Anca Deac, jurnalist Digi24 Oradea.
La acestea se adaugă obiecte de uz casnic şi podoabe din epoca medievală.
În total, în cadrul săpăturilor arheologice făcute în ultimii 10 ani în Cetatea din Oradea au fost descoperite zeci de schelete, care datează din diferite perioade.
Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiţă