Satul cu icoane. În satul bihorean Delani, faţadele caselor sunt decorate cu icoane sfinţite 

Data publicării:
icoane delani

La prima vedere, mica localitate Delani, în care trăiesc câteva sute de familii, lângă Beiuş, nu se deosebeşte cu nimic faţă de altele. Însă, în sat aproape că nu există casă a cărei faţadă să nu fie decorată cu câte o icoană sfinţită. Şi pe gardul bisericii din centrul localităţii se regăsesc zeci de icoane pictate manual.

Ideea de a împânzi satul cu icoane îi aparţine preotului din localitate, care a preluat-o din alte locuri pe care le-a vizitat, spun localnicii. Oamenii sunt de părere că sfinţii din tablouri îi apără de necazuri.

"La Rusalii, atunci le-a pus părintele. A văzut el nu ştiu pe unde a umblat şi a zis că ar fi bine să ne pună şi nouă; gratis ni le-a adus. Nu-i lucru rău acesta."

"-Credeţi că vă ocroteşte în vreun fel sfântul pe care îl aveţi pe faţada casei?
- Eu am Fecioara Maria, cred că da."

Icoanele nu au fost alese la întâmplare. S-a ţinut cont ca numele sfântului ocrotitor să coincidă cu al celui care locuieşte în casa respectivă.

"- Ocrotitorul e Sfântul Dumitru, icoana este un dar de la biserică şi noi am considerat că e bună.
- Credeţi că vă ocroteşte de cele rele?
- Credem."

Există însă şi bătrâni care îşi fac cruce şi spun că nu au mai văzut aşa ceva până acum.

"Cred că nu s-a mai văzut vreodată, în ţara asta, aşa ceva, am 75 de ani, dar aşa ceva nu am văzut."

Specialiştii vin şi explică acest obicei.

"În felul acesta oamenii marchează sacralitatea locului. În momentul în care afişezi un element sacru pe exteriorul unei case, într-un anume sens, toată casa intră sub protecţia sacrului. Al doilea lucru probabil că ţine de o identificare personală: faptul că omul îşi aşează pe faţada casei proprii sfântul său protector", spune profesorul universitar Mihai Maci.

Preotul care păstoreşte localitatea Delani a refuzat să-şi explice gestul.

Reporter: Anca Deac, Mariana Gurgu
Operatori: Constantin Gheorghe, Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri