SATU MARE. Ferma unde sunt cultivate 400 de soiuri de roşii din toată lumea

Data actualizării: Data publicării:
seminte

În timp ce unii colecționează magneți de frigider sau brelocuri din țările pe care le-au vizitat, alții adună... semințe. O familie din comuna Tiream, județul Satu Mare, se mândrește cu o colecție impresionantă de semințe de legume și fructe adunate din toată lumea. "Vedete" sunt semințele de roșii din nu mai puțin de 400 de soiuri. Din acestea 120 sunt cultivate numai anul acesta în grădina sătmărenilor.

Safta Markos a descoperit pasiunea pentru semințe în urmă cu 6 ani, când a primit cadou din Germania un set de 12 soiuri de roșii. Erau diferite de cele pe care le cunoștea şi a hotărât să le planteze în grădina casei.

„Atunci am văzut că există și altfel de roșii și aici mă refer la culoare, la formă și la gust. Și…ăsta e începutul poveștii”, spune femeia.

Astăzi colecția soților Markos numără peste 550 de specii și soiuri de legume și fructe, cele mai multe originare din America Latină.

„Am încercat să colecționez numai soiuri tradiționale, soiuri vechi, nu hibrizi. Soiuri de la care pot păstra semințe și multiplica singure”, explică Safta Markos.

„Vedetă este chiar colecția de semințe de roșii. Peste 400 de soiuri, din care 120 plantate anul acesta”, a aflat Izabela Jurasko, corespondent Digi24 Oradea.

Pe lângă roșii, pe cei 30 de ari de grădină, soții Markos au plantat și câteva mii de plante. De la castravetele lung, cel alb sau lemon, până la cartoful mov sau vinetele roz, violete sau verzi.

„Ardeiul mov și ardeiul negru. Ăsta e un soi de fasole cu păstaia care ajunge până la 1 metru lungime. Avem aici două soiuri de bame care se folosesc în tocănițe, sosuri.”

Pentru ca legumele să fie cât mai gustoase, oamenii muncesc în gradină cât e ziua de lungă.

„Nu m-am gândit niciodată și nici acum nu îmi vine să cred că am ajuns până aici, dar cu anii cum trec, mai mult, mai mult. Este ca o boală pasiunea asta”, recunoaşte Iosif Markos, producător de legume.

Și vecinii sunt impresionați de varietatea de culori și forme, dar mai ales de gustul legumelor atipice.

„Sunt atât de diversificate și atât de ciudate și atât de… pur și simplu îți face plăcere să încerci, căci veșnic găsești ceva nou. Și le-am încercat pe toate.”

„Am gustat. Este ceva minunat!”

Unele din legumele plantate în grădina familiei Markos ajung la vânzare în piața din Carei, cu prețuri pentru buzunarele românilor. Dacă în Occident kilogramul de roșii în amestec se vinde cu 4 euro, la noi costă doar 4 lei.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri