Primele aparate au fost instalate în parcul Brătianu în urmă cu două săptămâni. Cele patru tipuri de aparate pot fi folosite cu uşurinţă de către orice persoană care are peste 10 ani.
"Aparatele care au fost instalate, chiar dacă sunt puţine la număr, atacă majoritatea grupelor musculare de la cele ale braţelor, pieptului, spatelui, chiar şI ale picioarelor", spune Diana Miheş, antrenor personal de fitness.
Vineri, angajaţii companiei care a amplasat primele aparate de fitness în aer liber au pus în funcţiune şi cel de al doilea parc activ din Oradea, lângă podul Sovata.
"Sunt foarte rezistente, sunt aparate construite special pentru a sta în exterior. Ne bucurăm nespus că prin asta putem să încurajăm sportul, mişcarea în aer liber, o viaţă sănătoasă pentru orădeni", susţine Violeta Carţiş, managerul de instruire şi dezvoltare al companiei donatoare.
"Valoarea totală a celor două parcuri echipate cu echipament de fitness este de 30 de mii de lei", a precizat Mircea Stejeran, şef de serviciu în cadrul Primăriei Oradea.
Compania donatoare promite că va mai amenaja şi un al treilea parc fitness în Oradea. Primăria va asigura paza aparatelor prin poliţia locală.
reporteri: Edina Szomoru, Simona Rusu
operatori: Ciprian Platona, Tiberiu Catrişcău
editor web: Adrian Laboş