"Personal, nu ţin de scaun. Şi prin demisia pe care mi-am dat-o am arătat că nu ţin la această funcţie. Faceţi o greşeală pentru că vreţi să eliminaţi cu orice preţ PSD, partid care se află la guvernare, din conducerea CJ."
Aceasta a fost prima declaraţie a lui Ioan Mang din postura de vicepreşedinte demisionar al Consiliului Judeţean Bihor. Mang(foto jos) a ocupat acest post doi ani şi jumătate, după victoria USL în alegerile din 2012.
Locul său a fost luat de Ionel Avrigeanu de la PNL, pe care Mang îl cunoaşte foarte bine: cei doi s-au încuscrit acum doi ani, după o nuntă de poveste.
"Chiar dacă ideile noastre politice nu merg în aceeaşi direcţie, eu cred că vom trece peste ele, din punct de vedere familial, iar din punct de vedere al politicii - fiecare avem drumurile noastre. Important este ca proiectele începute în acest scurt mandat pe care-l voi avea, de un an şi două trei luni, să încercăm să le finalizăm", a declarat Ionel Avrigeanu, noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor (foto jos - sursa: ebihoreanul.ro).
Nu au lipsit nici reproşurile la adresa demisionarului Ioan Mang. Conducerea judeţului se plânge de slabele alocări bugetare venite din partea partidului de guvernământ, reprezentat de fostul vicepreşedinte.
"Eu m-aş bucura să primim sumele de bani pe care le-am cerut. Însă nu putem ocoli această cifră dură, grea: zero lei", a remarcat Cornel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor.
Vineri a fost votat şi bugetul Consiliului Judeţean Bihor pe anul 2015. Peste 271 de milioane de lei, cu 20 milioane lei mai puţin decât anul trecut. Cele mai afectate de reducerea fondurilor vor fi drumurilor judeţene: în 2014, peste 24 de milioane de lei au fost alocate de la bugetul de stat pentru acest sector. În 2015, această sursă de finanţare nu se mai regăseşte.
Reporter: Gabriel Bonaciu Operator: Gabor Szilagyi