Tinerii din sat s-au pregătit din timp pentru ritualul din Joia Mare. Pe tot parcursul anului au adunat cauciucuri din satele din jur, iar joi seara au aprins focul. Pentru ca flăcările să fie cât mai mari, astfel încât sprirtele rele să fie alungate, pe foc au fost puse şi ramuri uriaşe de pin.
"Am adunat cauciucuri de prin sat, am tăiat junepenii, cum se numesc, şi l-am clădit şi l-am pus, pentru copiii, să dăm foc."
În vremurile străvechi aprinderea focului nu era o activitate paşnică, pentru că între tineri era o rivalitate care de multe ori se termina cu o bătaie cruntă.
"Se fura materia primă. În seara în care trebuia aprins focul, băieţii se trezeau fără. Veneau dintr-un alt sat... şi asta era."
Tradiţia spune că pe lângă lumina focului, de care se speriau spiritele rele, zgomotul produs de tunul confecţionat pe loc, alimentat cu carbid şi apă, vesteşte Învierea Domnului.
Tradiţia focului din Joia Mare are rădăcini precreştine, dar astăzi atrage mai mult tinerii şi copii care doresc să petreacă o noapte împreună. Tradiţia spune că focul ar trebui să ardă până în noaptea de Înviere.