Reţineri în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 7 milioane de euro

Data publicării:
masina Politie-1

Cele 14 persoane au fost conduse sau aduse cu mandate la sediul Poliţiei Bihor pentru audieri. Opt dintre acestea au fost reţinute pentru 24 de ore şi vor fi prezentate judecătorilor Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit poliţiştilor, aceştia sunt suspectaţi că, în perioada 2013 - 2015, „în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prin intermediul a 11 societăţi comerciale din Bucureşti şi judeţele Bihor, Ilfov şi Dolj, ar fi generat documente justificative fictive către comercianţii finali, în vederea ascunderii provenienţei produselor comercializate şi a eludării plăţii TVA colectată în urma vânzării acestora prin magazinele proprii, către consumatorii finali".

150 de poliţişti au descins în 34 de locuri din trei judeţe şi din Bucureşti pentru a aduna probe împotriva celor acuzaţi. În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat documente contabile ale firmelor implicate, agende, cinci sisteme de calcul şi două laptopuri.

Reporter: Gabriel Bonaciu
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri