Bucătarii se întrec în oferte cât mai generoase şi mai gustoase.
"Supa cremă de dovleac, de exemplu, e bogată în carbohidraţi, e foarte nutrivă. Supele creme se pot face fără smântână şi sunt foarte gustoase. Ca felul doi ciuperci de pădure cu legume, combinate", este oferta bucătarului şef Robert Baka.
Pentru supa cremă de dovleac, ingredientele sunt simple - dovlecel, o ceapă medie, chimen, şofran şi nişte legume fierte -, iar prepararea ei nu durează mai mult de 15 minute.
Cât despre felul doi, bucătarii spun că o combinaţie între ciupercile de pădure şi legume în mămăligă prăjită în roz marin nu dă niciodată greş. Ceapa, ardeii, ciupercile de pădure, dovleceii şi vinetele se călesc în ulei şi sunt lăsate să se întrepătrundă la foc mic.
Cât despre desert, nu trebuie să faceţi rabat la această plăcere.
Postul Crăciunului se va încheia odată cu masa de Ajun, la care însă nu trebuie să exagerăm cu bunătăţile tradiţionale, greu acceptate de organism după o perioadă lungă cu preparate uşoare.