Raportare a prezenţei la urne de peste 100% după trei ore de votare, la Cadea

Data actualizării: Data publicării:
cabine de vot

Printre incidentele care au marcat prima zi a referendumului s-au numărat şi raportările greşite ale mai multor secţii de votare din ţară. Potrivit acestora, în primele orele ale votării au trecut pe la urne toţi cei înscrişi pe liste. În unele cazuri, prezenţa la scrutin a depăşit 100%, aşa cum s-a întâmplat şi la Cadea, în judeţul Bihor, unde la ora 10 era raportată o prezenţa de 100,1%!

"La secția de votare din localitatea bihoreană Cadea figurează pe liste 932 de alegători. După ce au raportat inițial că au votat aici toți electorii, plus încă o persoană pe listele suplimentare, membrii comisiei și-au dat seama că au făcut o greșeală și că, de fapt, până la ora 10, a votat o singură persoană", a relatat Anca Deac, jurnalist Digi24 Oradea.

Greșeala a fost corectată însă în datele oficiale ale BEJ Bihor.

"A fost o greșeală de procedură, în sensul că președinta secției de votare a numărat toți votanții care sunt înscriși pe lista electorală, de aici a plecat confuzia și s-a reglementat la a doua prezență, respectiv la ora 13:00", a explicat Andrei Bărbos, membru al BEJ Bihor.

Până la amiaza zilei de sâmbătă, Biroul Electoral Central a înregistrat 9 secţii de votare din ţară, unde prezenţa la urne a atins sau chiar a depăşit 100%.

La referendum, raportările nu se fac ca la alegeri, printr-un sistem informatic, ci prin SMS-uri trimise către Birourile Electorale Județene de către președinții secțiilor din județ.

Participare redusă în mediul rural, în prima zi de referendum

În Bihor, cei mai mulţi votanţi - 22.381 - s-au înregistrat, sâmbătă, în mediul urban. În secţiile amenajate la sate au votat 21.252 de persoane. De exemplu, în comuna Roșia până la orele amiezii prezența la vot a fost de doar 2,32% - au votat doar 45 din cele aproape două mii de persoane înscrise pe listele permanenete. Persoanele vârstice s-au prezentat cel mai devreme la urne.

"Oamenii trebuie să își spună părerea, pentru că dacă nu își spun părerea acum mai târziu vor vrea să își spună părerea și va fi prea târziu", spune un localnic.

"Oamenii vin de obicei duminica, după ce ies de la biserică, și seara apoi, înspre finalul alegerilor. Bunicii, bunicii au venit. Ei, cu simțul lor civic au venit mai repede. Chiar am avut bătrâni în bâtă au venit", susţine Florentin Cihandu, președintele secției de votare din Roşia.

Până sâmbătă seara, rata prezenţei la urne în Roşia a fost de 4,45%.

Reporteri: Anca Deac, Bianca Firezar
Operatori: Gabor Szilagyi, Constantin Gheorghiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Femeia după chipul căreia a fost creată Statuia Libertății. Cum arăta muza celui mai cunoscut simbol al...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Motivul pentru care Selena Gomez are o relație publică cu Benny Blanco: „Când le dai ce vor, oamenii nu mai...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
beatrice_mahler_avem_Acelasi_sange
Beatrice Mahler, managerul Institutului "Marius Nasta": "Avem nevoie de sânge pentru grupele rare. Sunt...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...