Proteste pe două roți. Bicicliștii au mărșăluit prin Oradea ca să ceară piste speciale pentru ei

Data publicării:
biciclete3

Cu bicicletele ridicate în aer. Aceasta este forma de protest a bicicliştilor orădeni. Nemulţumiţi că abia opt kilometri de piste de biciclete sunt daţi în folosinţă, iar partenerii de trafic sunt de multe ori neatenţi cu cei care pedalează, aceştia au mărşăluit vineri seara pe cele mai mari artere din Oradea.

„Încercăm să atragem atenţia asupra nevoii pistelor de biciclete. Să arătăm conducerii oraşului cât de mulţi biciclişti sunt în Oradea. Nu avem suficiente piste unde am putea să folosim mijloace de transport nemotorizate", explică Mircea Crăciun, vicepreşedinte Asociaţia ProBikers Oradea.

„Prin oraş nu putem circula cu bicicleta. Asta e o ocazie unică prin care putem circula în siguranţă", spune un biciclist.

Şi dacă unii biciclişti protestează pe şosea, alţii o fac prin acrobații pe două roți! Mai precis, în cadrul unor evenimente precum concursurile destinate celor care fac din mersul pe bicicletă un sport palpitant şi spectaculos. Tinerii amatori spun că este o formă de a-şi atrage simpatia celorlalţi orădeni şi de a promova mersul pe bicicletă.

În cazul în care protestele lor paşnice nu vor avea rezultatele scontate, bicicliştii anunţă că vor mărşălui din nou prin oraş, până vor fi băgaţi în seamă de autorităţi, dar şi de ceilalţi parteneri de trafic. 

reporter: Andrea Crișan/Laura Breb
operator: Darius Pop, Jozsef Feher
editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri