Proiecte de mobilitate urbană în Oradea | Bulevarde reabilitate, tramvai de două ori mai rapid

Data publicării:
tramvai

Tramvaiul va prinde viteză prin Oradea. Autoritaţile locale vor să dubleze viteza medie cu care circulă garniturile în zona Nufărul - Cantemir! Pentru asta traficul în cele două cartiere va fi reconfigurat, iar stâlpii şi instalaţiile de semaforizare vor fi înlocuite. Astfel, tramvaiul va avea drum liber și nu va fi incomodat de circulația auto. Și mașinile și pietonii vor beneficia de proiect, spun edilii.

"Dacă în acest moment viteza de circulaţie a tramvaiului se ridică undeva între 15 şi 17 kilometri pe oră, noi vrem ca după implementarea acestui proiect viteza de circulaţie a tramvaiului să se ridice la aproximativ 30 de kilometri pe oră", a explicat Florin Birta, viceprimar al Oradei.

Pentru asta e nevoie ca trecerile laterale de pe partea dreaptă a bulevardului peste liniile tramvai să fie închise începând cu Strada Arieşului din apropierea blocului Cicero. Astfel, vor fi desfiinţate locurile de parcare amenajate în drepturile blocurilor.

Viceprimarul Florin Birta a prezentat un exemplu al felului în care va arăta bulevardul după modernizare, între Strada Ciheiului şi ieşirea din oraş.

"Va fi o stradă cu patru benzi - două benzi pe sensul de mers, linie de tramvai, spaţiu verde cu un aliniament verde, pistă de biciclete, trotuar şi încă un aliniament verde lângă liniile de tramvai, iar pe partea opusă va rămâne un trotuar şi vor fi locuri de parcare doar paralele cu bordura, nu vor mai fi oblice cum sunt în acest moment."

Tot în cadrul acestui proiect toţi stâlpii de pe acest tronson vor fi înlocuiţi. Și semafoarele vor fi schimbate şi sincronizate în aşa fel încât să fie ceea ce edilii denumesc "o undă verde" în cartierele Nufărul şi Cantemir.

Vor fi modernizaţi peste doi kilometri și jumătate de drum şi peste 6 kilometri de trotuar. În plus, vor fi amenajați peste 2 kilometri de piste pentru biciclişti şi 48 de mii de metri pătraţi de spaţiu verde.

În total, costurile se ridică la aproximativ opt milioane de euro. Întregul proiect va fi depus luna viitoare pentru finanţare în cadrul programului european dedicat mobilităţii urbane.

Redactor: Adrian Ciucuriţă
Operator: Constantin Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...