Praznicul Rusaliilor. Creștinii au sărbătorit coborârea Duhului Sfânt peste apostoli
Data publicării:
Coborârea Duhului Sfânt peste apostoli la Rusalii este cea mai importantă sărbătoare după Învierea lui Isus Hristos. Acesta este certificatul de naștere al Bisericii creștine, când peste ucenici s-au coborât limbile de foc, iar la predica Sfântului Petru s-au botezat 3 mii de oameni.
"Astăzi Duhul Sfânt s-a revărsat asupra apostolilor care așteptau promisiunea Mântuitorului înainte de Înălțare că le va trimite pe Duhul Sfânt să fie cu ei în veci. La Rusalii a luat ființă Biserica în chip văzut", explică preotul Dumitru Popovici.
Tradiția populară spune că de Rusalii trebuie aduse la biserică ramuri de tei, nuc și spice de grâu pentru a fi sințite de preoți. În acest fel oamenii sunt păziți de orice rău care ar putea veni asupra lor în timpul anului. Crengile de tei și nuc care au fost sfințite sunt atârnate pe porțile gospodăriilor.
Tot de Rusalii, oamenii au dus acasă apă sfințită de preoți ca să îi vindece de boli.
reporteri: Edina Szomoru, Florina Fofiu operatori: Constantin Gheorghiță, Jozsef Feher editor web: Adrian Laboş