„Echipa are potenţial pentru că am făcut nişte meciuri bune în „monde league" atât cu Ungaria, în primul rând. Italia ne-a bătut fără drept de apel, dar Italia este vicecampioană olimpică şi mondială. Repet, reconstrucţia se face foarte, într-un campionat în care numai CSM Oradea a contat", spune Vlad Hagiu, antrenorul naţionalei de polo a României.
Cu şapte jucători în lot de la CSM Digi şi doi de la Crişul Oradea, federaţia română şi-a propus anul acesta clasarea între primele opt echipe.
„Tricolorii", care fac parte la Campionatul Mondial din grupa D, alături de Germania, Italia şi Kazahstan, au susţinut deja două turnee de verificare. Hagiu s-a declarat mulţumit de evoluţia elevilor săi cu excepţia înfrângerii cu Germania.
Băieţii se pot revanşa în acest sfârşit de săptămână, într-un turneu găzduit de Oradea, la care participă Slovacia, Marea Britanie şi naţionala sub 20 de ani a Ungariei.