Peste 200 de fani ai FC Bihor au participat la un miting şi au cerut salvarea clubului

Data publicării:
SPORT miting fcbihor

Suporterii şi-au arătat ataşamentul faţă de FC Bihor, în speranţa că se vor găsi soluţii pentru salvarea clubului de la faliment. Dacă în următoarele zile conducerea echipei nu găseşte fonduri pentru a plăti o parte din restanţe, FC Bihor se va desfiinţa.

"Am solicitat şi solicit încă o dată tuturor societăţilor care consideră şi pot să fie alături de noi acum, în ultimul ceas, să vină la noi la club până nu e prea târziu", cere Viorel Nemeş, preşedintele FC Bihor.

"E greu ca să-mi găsesc cuvintele în acest moment văzând aceşti copii minunaţi care îşi exprimă starea de nemulţumire vizavi de ceea ce se întâmplă la clubul FC Bihor în aceste zile. Sper din tot sufletul ca cei care răspund de destinele acestui club să găsească o soluţie imediată pentru a putea duce mai departe tradiţia acestui club", a declarat şi Călin Cheregi, antrenorul FC Bihor.

"Nu dorim ca echipa să moară şi sperăm într-un fel sau altul ori să înduplecăm creditorii să mai aibă un pic de răbdare, ori mediul de afaceri să se implice, ori, de ce nu, Consiliul Local să-şi întoarcă faţa. Drept dovadă echipa este extrem de iubită, pe o vreme foarte urâtă s-au strâns foarte mulţi oameni alături de club", a remarcat Daniel Bokor, organizatorul mitingului.

Suporterii sunt decişi să nu renunţe la proteste până când FC Bihor nu va scăpa de faliment. Fanii încearcă vineri organizarea unui marş care să înceapă la stadionul "Iuliu Bodola" şi să se încheie în faţa Primăriei.

Reporter: Adrian Ciucuriţă
Operator: Gabor Szilagyi
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri