Percheziţii la depozite de legume şi fructe din Bihor
Data publicării:
Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice îi suspectează pe cei trei că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 750.000 euro, prin evaziune fiscală şi spălare de bani. Anchetatorii au date că oamenii de afaceri au creat circuite financiare fictive, prin aducerea de marfă din statele Uniunii Europene. O parte era livrată pe piaţa din România, iar prin firme fantomă înregistrate în spaţiul intracomunitar alte produse apăreau ca livrate doar în acte.
Legumele şi fructele ar fi fost vândute în România cu un adaos comercial de 1 la sută. Astfel, cei implicaţi în acest caz ar fi reuşit sustragerea de la plata taxei pe valoarea adăugată.
La finalizarea percheziţiilor, cei vizaţi de anchetă vor fi audiaţi la sediul Poliţiei Bihor.
Redactor: Gabriel Bonaciu Editor web: Adrian Laboş