Incendiul s-a produs în sudul judeţului, lângă satul Râpa, în apropiere de comuna Tinca. De pe un teren viran, flăcările s-au întins cu repeziciune spre o pădure de salcâmi din apropiere. Focul a fost întreţinut de vântul puternic şi de temperaturile ridicate înregistrate marţi.
„Echipajele Gărzii de Pompieri Tinca au reuşit să localizeze şi să lichideze operativ incendiul, împiedicând extinderea focului la coronamentul arborilor şi implicit distrugerea pădurii, suprafaţa de litieră afectată fiind de aproximativ 300 metri pătraţi", au transmis reprezentanţii ISU Crişana, într-un comunicat.
Evenimentul din Râpa a fost unul din cele şase incendii de vegetaţie uscată produse marţi în Bihor. Acestea s-au produs pe terenuri virane din Oradea, Cociuba Mare, Haieu, Şuşturogi şi Valea lui Mihai şi au afectat o suprafaţă totală de peste 73 de hectare.
În Oradea, pompierii au salvat gospodăriile aflate la zece metri distanţă de flăcări, iar în Şuşturogi au împiedicat arderea pomilor fructiferi dintr-o livadă.
editor web: Adrian Laboş
foto: ISU Crişana