Din cele 69 de tramvaie care circulă prin Oradea, 45 au peste trei decenii de când sunt folosite. Este motivul pentru care trec din ce în ce mai des pe la atelierul mecanic.
"Modernizarea unui tramvai cu recuperator cum sunt tramvaiele moderne la ora actuală, ar costa în jur de un milion de euro bucata," explică Viorel Pop, directorul tehnic al societăţii locale de transport în comun.
Din acest motiv conducerea societăţii orădene de transport în comun a decis să cumpere garnituri la mâna a doua de la compania similară din oraşul german Magdenburg. Nemţii cer 350 de mii de euro pe 25 de tramvaie, dar românii speră că-i vor convinge să mai lase din preţ. Între timp, orădenii continuă să achite ratele pentru creditul de 30 de milioane de euro luat în 2008, când au fost cumpărate zece tramvaie Siemens.
"Aproximativ anul şi tramvaiul decontăm. În privinţa perioadei de achiziţie a creditelor a fost încasat în anul 2008 cu o perioadă de graţie de trei ani şi o rambursare în zece ani. În anul 2021 se va închide această finanţare," spune Eduard Florea, directorul Direcției Economice din Primăria Oradea.
Ca să poată cumpăra tramvaiele second-hand, societatea locală de transport a renunţat la achiziţionarea în următorii 5 ani a zece minibuze.