Oraşele smart din Europa sunt cele care au servicii publice de calitate, un nivel de confort ridicat al cetăţenilor şi un consum redus al resurselor. Deşi mai are de lucru, Oradea a făcut deja primii paşi în această direcţie.
"Avem GSP la mijloacele de transport în comun, există un sistem de ticketing care este folosit de cetăţenii din Oradea şi ne permite pe transportul public să configurăm rutele în funcţie de accesibilitatea lor, avem panouri de informare a timpilor de ajuns a mijloacelor de transport în staţii. Sunt paşi făcuţi, dar important este să construim mai departe unitar", susţine Eduard Florea, city managerul municipiului Oradea.
Tot în Oradea, Compania de Apă înlocuieşte contoarele vechi de apă cu altele digitale, ce permit citirea de la o distanţă de 200 de metri. Până acum au fost schimbate 5.000 din cele 17.500 de contoare cuprinse în proiect.
"Evităm astfel discuţiile neprincipiale cu clienţii tocmai pentru că suntem în măsură să le arătăm instant consumurile pe care le au, precum şi să consultăm în orice moment istoricul consumurilor de apă rece ale acestora. Partea de eficientizare, precum şi cea de monitorizare şi consultare online în orice moment a consumurilor este o completare fericită a demersurilor pe care primăria municipiului Oradea le face în acest proiect de smart city", a detaliat Ovidiu Mureşan, directorul comercial al Companiei de Apă Oradea.
Iar asta nu este tot.
"Municipalitatea a pus la dispoziţia orădenilor încă din toamna anului trecut o aplicaţie care poate fi descărcată gratuit şi care se numeşte Oradea City Report. Prin intermediul căreia poate fi sesizată orice problemă întâlnită în oraş", relatează Anca Deac, reporter Digi24 Oradea.
În oraş, există deja, de mai mulţi ani, hotspoturi unde utilizatorii pot să acceseze internetul gratuit. În plus, orădenii pot să-şi achite taxele şi impozitele online şi să plătească prin SMS parcarea şi transportul în comun.
Oradea Smart City este o strategie pe termen lung prin care instituţii publice vor fi conectate la aceeaşi bază de date, astfel încât orădenii să scape de birocraţie şi de drumurile interminabile între ghişee.
"Dacă un cetăţean nu poate să vizualizeze cât are de plată decât mergând la sediul unei casierii, dar aceasta funcţionează exact în timpul în care este la serviciu, în momentul în care îi oferi o facilitate de tipul accesibilitate pe telefon sau pe internet, deja operatorul a intrat în era smart şi cetăţeanul este mulţumit", a explicat Eduard Florea.
Printre obiectivele strategiei Oradea Smart City sunt și economiile aduse la bugetul orașului.
Strategia Oradea Smart City se întinde până în 2025 şi se bazează pe bani europenidar și parteneriate publice-private. Uniunea Europeana este dispusă să investească, în acest ciclu financiar, 100 miliarde de euro pe an pentru proiectele de tip Smart City.
Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiţă