Reprezentanţii agenţiilor de turism au fost cazaţi în Băile Felix, unde le-au fost prezentate ştrandurile, tratamentele pe care le oferă hotelurile şi posibilităţile de distracţie pentru tineri. Totul pentru a schimba imaginea staţiunii.
"Noi asta încercăm să scoatem: că staţiunea Felix nu e o staţiune de pensionari cum era pe vremuri. Se gândea că vin numai oamenii pensionari, oamenii cu venituri mici. Staţiunea Felix deja oferă mai mult", consideră Jean Podilă, directorul unui hotel din Băile Felix.
Ca să diversifice modalităţile de petrecere a timpului în Băile Felix, autorităţile vor să transforme pădurea de la marginea localităţii într-un loc de promenadă. Tot lângă staţiune ar urma să fie construit un parc de distracţie.
"Nu vom face noi de tip Disneyland, dar trebuie făcut unul mare. Pentru că atunci turistul va avea ce să facă în staţiune", consideră Podilă.
"În primul rând agenţiile trebuie să vadă lucrurile acestea pentru a şti ce să le recomande turiştilor. Cererea de produse balneo este din ce în ce mai mare în ultimii ani", a explicat Gabriela Peşeţ, consilier de comunicare la Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism.
Astăzi, reprezentanţiilor tour-operatorilor le-a fost prezentată Oradea. Circuitul turistic a început în Cetate.
"Din păcate, această cetate, undeva în anul 1241, datorită prietenilor noştri tătari, trecând pe aici, o rad, pur şi simplu, şi cetatea, şi mănăstirea, şi se alege praful şi pământul."
"Vom continua cu aqua-park-ul Nymphea, care e încă în faza de construcţie, dar totuşi e un proiect care trebuie văzut, urmând ca după să vizităm ceea ce înseamnă complexul baroc, Piaţa Unirii, Dealul Ciuperca", a precizat Mihai Jurca, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Turismului Oradea.
În ultimul an şi jumătate, Oradea şi Băile Felix au fost promovate turistic la târgurile tematice de la Viena, Berlin, Budapesta sau Bucureşti.
Reporter: Adrian Ciucuriţă
Operator: Constantin Gheorghiţă