Viorel Pașca: un bihorean de 44 de ani; tată, prieten și binefăcător pentru 127 de suflete. Acum opt ani și-a deschis casa pentru oamenii străzii.
"Am văzut la știri că au mai murit doi ani din cauza gerului. Am zis că nu e ok să stea camerele alea goale într-o casă de lângă mine, în timp ce alți oameni mor pe stradă."
S-a dus la spitalul din Oradea și s-a întors cu patru oameni săraci. Fără să își dea seama, numărul celor fără adăpost sporea. Tatăl, localnicii și toți cei care auzeau de gestul său au început să îl ajute.
"Tata ne dădea făină pentru că avea pământ, avea grâu, ne dădea ouă, carne, un prieten a început să ne dea bani. Încet au început să ne ajute oamenii", îşi aminteşte Viorel Pașca.
Unii depun bani în contul lui Viorel Pașca, alții vin cu alimente. S-a întâmplat chiar ca bărbatul să primească o casă pentru oamenii nimănui. Cele mai multe dintre persoanele care vin acasă la Viorel Pașca au boli grave, sunt paralizate și neputincioase.
Vărul lui Duckadam, îngrijit în Dumbrava
Într-una dintre case l-am găsit și pe vărul primar al lui Helmuth Duckadam. Francisc Duckadam nu și-a văzut niciodată celebra rudă. La numai 12 ani a plecat de acasă și nu a mai vrut să știe de familie.
"-Și unde ați stat?
- Pe unde am apucat.
- Școală ați făcut?
- Nu.
- Cum vi-ați câștigat pâinea?
- Pe la oameni, la lucrul."
Gheorghe Popa și nevasta lui au ajuns în casa lui Viorel Pașca acum trei ani. Au două fete, dar niciuna nu vrea să audă de ei. Acum au grijă de un tânăr paralizat, cu probleme psihice.
Margareta a fost contabilă și e la Dumbrava de doi ani. A fost operată la șold și picior, iar la spital nu mai aveau ce să îi facă, dar nici unde să o ducă. Are trei copii, dar nu s-a găsit niciun loc pentru ea.
Majoritatea acestor oameni nu au niciun fel de venit: nici pensie, nici ajutor social. Nici statul nu se interesează de ei.
În 8 ani, 500 de persoane au trecut prin casa lui Viorel Pașca. Acum, bărbatul vrea să demareze un proiect prin care acești oameni ai nimănui să fie adoptați. Nu trebuie luați acasă și hrăniți. Cei care îi adoptă trebuie să vină o dată la două săptămâni și să stea de vorbă cu ei, să râdă, să îi asculte și să le strângă mâna.
reporter: Andrea Crișan
operator: Constantin Gheorghiță
editor web: Adrian Laboş