O orădeancă s-a înscris în preselecţia pentru o cursă polară 

Data publicării:
cursa polara 051214

Ioana Negruț are 25 de ani și de câteva săptămâni se află în Germania, la specializare. Acolo a aflat de concursul de sănii trase de câini.

"Miza mi s-a părut atât de mare, încât în următoarea zi m-am și înscris. Când are ocazia un om normal să ajungă în cercul polar alături de profesioniști în supraviețuirea în condiții extreme sau să doarmă având aurorele boleare deasupra capului?", se justifică Ioana.

S-a interesat pe internet despre regulile acestui concurs şi a aflat că poate ajunge la start doar dacă va câştiga o preselecţie online. Pentru cele două locuri oferite de organizatori în acest mod se luptă 156 de candidaţi, care încearcă să adune cât mai multe voturi pe internet. Până acum, Ioana se află pe locul 20, cu doar 250 de voturi; mai are nevoie de câteva mii ca să-l ajungă pe primul clasat, motiv pentru care cere ajutorul internauţilor din România.

"Acest concurs e o ocazie unică pentru mine și vreau să demonstrez că orice vis este posibil chiar şi atunci când mai am nevoie de 5500 de voturi", spune orădeanca.

Tânăra se bucură de susţinerea părinţilor şi a prietenilor.

"Este o fată ambiţioasă curajoasă, îi place să îşi asume riscuri. Pe de-o parte aș dori să câștige, iar pe de altă parte am emoții", spune Livia Negruț, mama Ioanei.

"Dorinţa de a trăi altceva decât toţi ceilalţi colegi ai ei probabil a motivat-o să participe la concursul ăsta", crede Ioan Negruț, tatăl Ioanei.

Cei care vor să o susțină pe Ioana Negruț pot să îi dea votul până pe 12 decembrie, pe pagina de internet a organizatorilor. Dacă va câștiga preselecția, orădeanca va participa între 7 și 11 aprilie 2015 la cursa de sănii, pe o distanță de 300 de kilometri, între Norvegia și Suedia.

Reporter: Mariana Gurgu
Operator: Gabor Szilagyi

Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Complet interzis în Europa de la 1 ianuarie 2025. O nouă obligație pentru români când vine vorba de...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...