Nu vor stradă cu nume maghiar

Data publicării:
strada-47846

Fosta stradă Bajor Andor, actuala Veteranilor, a fost amenajată în ultimii 5 ani, după ce în zonă au fost construite câte case. Drumul care este plin de gropi şi noroi a stârnit pasiuni nebănuite din partea celor câţiva locatari, care au hotărât să nu se lase până nu obţin schimbarea numelui.

"Când am întrebat pe cei mai în vârstă decât mine, i-am întrebat cine este Bajor Andor ăsta? Şi nu a ştiut nimeni să-mi spună. Că a făcut nişte traduceri? Şi ce?" , a spus Roxana Balaj, locuitoare a străzii Bajor Andor, actuală Veteranilor.

Bajor Andor este un dramaturg, pamfletar şi traducător care s-a născut în Oradea, în 1927 şi a murit la Cluj, în 1991. Este autorul mai multor volume de nuvele şi satire şi a făcut traduceri în limba maghiară din Eminescu şi Topârceanu.

Pe lângă problemele de memorie pe care spun că le provoacă, locatarii au mai invocat un motiv pentru solicitarea de schimare a numelui străzii:

"Pe strada respectivă nu locuieşte niciun ungur, toţi suntem ortodocşi, mergem la aceeaşi biserică, nefiind niciun ungur, nu am vrut", a spus Roxana Balaj, locuitoare a străzii Bajor Andor, actuală Veteranilor.

Oamenii din zonă au propus mai multe nume, din care autorităţile au ales: strada se va numi a Veteranilor.

"Pentru schimbarea denumirii străzii Bajor Andor în Veteranilor s-a făcut o petiţie din partea locatarilor de pe această stradă, semnată de dânşii, care a fost aprobată de primărie", a declarat Anca Sas, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea.

Denumirile străzilor sunt stabilite de Instituţia Arhitectului Şef după care sunt aprobate de Consiliul Local. Numele Bajor Andor va fi dat altei străzi care se va înfiinţa în Oradea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri