Un microscop performant care creşte siguranţa operaţiilor a intrat în dotarea secţiei de neurochirugie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Oradea. Aparatul, de ultimă generaţie, a costat 300 de mii de euro şi a fost achiziţionat din fondurile proprii ale unităţii spitaliceşti. Acesta permite efectuarea de intervenţii delicate pe creier şi coloană şi are capacitatea de a delimita cu precizie foarte mare tumora pentru a putea fi îndepărtată chirurgical.
"Are ca şi accesoriu opţional acest device care poate să ajute când eşti în câmpul operator, să nu îţi mai iei mâinile de pe instrumentar şi să fie deplasat doar cu cavitatea bucală."
Aparatul este obligatoriu în neurochirurgie unde se fac intervenţii minuţioase, întrucât medicul are nevoie de mărirea şi de lumina microscopului. Până acum, specialiştii aveau la dispoziţie aparatură învechită care mărea de aproximativ trei ori, pe când noul microscop face acelaşi lucru, însă de 14 ori.
"Ne uşurează foarte mult munca şi ce este cel mai important, creşte siguranţa în momentul în care operăm. (Înainte - n.n.) tremurai tot timpul în operaţie, dacă cumva se întâmplă ceva, dacă este un vas mic pe care nu-l vezi şi pe care îl coagulezi din greşeală şi pacientul rămânea cu sechele postoperatorii", spune dr. Alin Blaga, medic specialist neurochirurg.
Aparatul este folosit în special la operaţiile pe creier şi în cele la coloană vertebrală. Microscopul este conectat şi la un monitor, astfel că cei din jur pot să urmărească îndeaproape intervenţiile medicilor.
"Cel mai important lucru este siguranţa bolnavului şi cu acest nou aparat vom putea aborda o patologie mult mai vastă de la tumori, la patologie vasculară şi la cea de hernie de disc", explică dr. Aurel Mohan, medic specialist neurochirurg.
"Şi până acum se făcea, dar cu altă tehnologie, însă acest aparat este deosebit. Eu l-am aşteptat de 32 de ani", spune dr. Dumitru Mohan, medic primar neurochirurg.
Aparatul de ultimă generaţie, care se găseşte în foarte puţine centre din ţară, a fost cumpărat exclusiv din fondurile spitalului şi a costat 300 de mii de euro.
"Pentru un spital de urgenţă care se respectă, care are o secţie de neurochirurgie în dezvoltare, acest aparat a devenit indispensabil, pe lângă pregătirea profesională a doctorilor, şi vârsta lor ne garantează eficienţa acestei investiţii", a declarat dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Oradea.
Prima dată a fost utilizat acum câteva zile, când medicii au operat o hernie de disc.
Până la sfârşitul anului, conducerea spitalului vrea să mai facă achiziţii care să ridice standardele unităţii medicale.
Reporter: Anca Deac
Operator: Constantin Gheorghiţă