Meșteșuguri și mâncăruri medievale în Cetatea din Oradea

Data publicării:
mestesuguri Cetate 201213

Prima etapă a lucrărilor de restaurare a cetății au demarat în primăvara anului 2010 şi presupune restaurarea a opt corpuri de clădiri. Cea de-a doua etapă, începută recent, include reabilitarea a altor patru imobile și introducerea rețelelor publice.

"Lucrările de construcții, introducerea de utilități sunt realizate în proporție de 34%. Vă aduc aminte că am început doar în iunie anul acesta, în schimb s-a tras destul de tare", spune Dumitru Sim, de la Direcția de Management Proiecte al Primăriei Oradea.

În cea mai accentuată stare de degradare se afla Corpul E, care, în viitor, va găzdui un centru cultural și o bibliotecă virtuală.

Între corpurile K și L se va amenaja Strada Breslelor, care va găzdui un centru gastronomic și de viticultură, unde vizitatorii vor putea degusta mâncăruri și vinuri similare celor consumate în trecut în Cetatea Oradea. Restaurarea fortăreței este finanțată din bani europeni, accesați în două etape, cu o valoare totală de 78,7 milioane de lei.

reporter: Orsolya Nagy
operator: Darius Pop

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...