Medicamente lipsă la Spitalul Judeţean din Oradea. Conducerea spune că problema nu a fost gravă şi a durat doar câteva zile 

Data publicării:
medicamente

Direcția de Sănătate Publică a constat lipsa anumitor medicamente si le-a raportat ministerului.

Dr. Daniela Rahotă, directorul DSP Bihor: "Am constatat că un număr de 22 de poziții de medicamente deficitare până la ora controlului și până la ora raportului către ministerul Sănătății. Vorbim de niște medicamente care nu intră în sfera urgențelor medico-chirurgicale. Sunt necesare în cazul afecțiunilor cronice: ranitidină perfizabilă, soluțiile de aminoacizi, paracetamol." 

Directorul medical al spitalului judeţean din Oradea susține însă că a fost o problemă cauzată de lipsa finanțării. Fondurile au ajuns într-un final, iar acum medicamentele au fost achiziționate și sunt pe rafturile farmaciei spitalului.

Dr. Hadrian Borcea, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență din Oradea: "Nu poți crea stocuri tampon pentru toate sutele de medicamente sau formele de prezentare de medicamente pe care un spital le folosește. Noi nu am avut probleme cu stocurile tampon, ci cu anumite medicamente unde aprovizionarea sau finanțarea au creat un gol de două-trei zile. Am obținut finanțarea, am reușit să achiziționăm. Practic, la momentul când domnul ministrul a anunțat problemele, noi aveam în stoc toate medicamentele pe care inițial le raportaserăm că în momentul raportării nu le aveam."

reporter: Andrea Crișan
operator: Darius Pop

editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...