Mașină răsturnată între liniile de tramvai

Data publicării:
accident_borsului14012019_(3)
foto: INFO TRAFIC jud. BIHOR

Accident spectaculos, luni dimineață, pe Șoseaua Borșului, la ieșirea din Oradea. Două persoane au fost rănite după ce o șoferiță care încerca să vireze la dreapta a intrat pe acostament, unde a pierdut controlul volanului. Mașina a derapat înapoi pe șosea, unde s-a ciocnit de o autoutilitară care venea din același sens.

Din impact, autoturismul condus de o femeie de 34 de ani, din Oradea a fost aruncat într-un stâlp de pe marginea drumului și s-a răsturnat pe o parte, între liniile de tramvai. Șoferița și un bărbat aflat în mașina ei au fost răniți ușor și au fost transportați pentru investigații medicale la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean din Oradea.

Din cauza accidentului, produs în jurul orei 9, circulația tramvaielor în zonă a fost oprită timp de o oră.

Redactor: Adrian Laboș
Operator: Florin Lucuța

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri