MARAMUREŞ. DN 18 Moiseni - Iacobeni | Şosea în lucru, șoferi indignați

Data publicării:
drum moisei

O vacanță prin nordul țării se poate transforma într-un adevărat test al răbdării pentru șoferi. Și asta pentru că un drum de doar 90 de kilometri, ce leagă Maramureșul de Suceava, se parcurge în peste 3 ore și jumătate. De vină sunt lucrările care se efectuează pe DN18 Moisei-Iacobeni, care dau peste cap traficul. Situația îi afectează și pe turiști, nevoiți să regândească modul în care își petrec concediul.

De nervi de oțel au nevoie toți turiștii care ajung pe Drumul Național 18, tronsonul Moisei-Iacobeni.

George Stoenescu este din Giurgiu și a pornit, de câteva zile, într-un tur al României împreună cu familia. În nordul țării însă, drumurile i-au lăsat un gust amar.

„Maramureșul e frumos, drumul ăsta – dezastru. Treaba e că nu prea se vede că lucrează cineva. Deci n-am văzut decât 3 mașini trecând, din astea mari, cu balastru.”

Muncitori există, însă doar pe anumite porțiuni de drum. În rest, pe kilometri întregi, șofatul devine o adevărată provocare.

„Ce este deranjant e că sunt porțiuni în regulă, pe care se poate circula și dintr-o dată se strică”, spune un turist din Botoșani

„Pe lângă porțiunile de drum frezate, pline de gropi sau de denivelări, turiștii care ajung în Maramureș întâlnesc în calea lor și mai multe astfel de semafoare. Așa se face că, pe lângă timpul petrecut efectiv în trafic, șoferii mai au de așteptat și la semafoare, câte 10 minute în unele cazuri”, a observat Izabela Jurasko, corespondent Digi24 Oradea.

- Cum vi se par drumurile din Maramureș? Stați la un semafor acum.
- Dezastru. Din păcate sunt cam rele”, spune un turist din Cluj.

„- Cu ce viteză circulați?
- 10, 15, 20 la oră.
- Și ce înseamnă asta pentru concediul dumneavoastră? Cât de mult vă încurcă?
- Foarte mult”, răspunde un turist din Bihor.

Proiectul de reabilitare a DN18 Moisei-Iacobeni, al cărui beneficiar este Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, este împărțit în 4 loturi, cu termene de finalizare diferite. Potrivit muncitorilor, lucrările ar urma să fie finalizate cel mai devreme anul viitor.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...