Lumini stinse simbolic, de Ziua Pământului

Data publicării:
ora pamantului

S-au stins luminile, sâmbătă, timp de o oră, în parcul 1 Decembrie și în mai multe clădiri publice din Oradea. În locul lor voluntarii au aprins sute de lumânări, iar peste 400 de copii și tineri au interpretat melodii. A fost felul în care localnicii au marcat Ziua Pământului, o acțiune desfășurată în întreaga lume pentru a atrage atenția asupra importanței reducerii consumului de energie electrică.

Sute de lumânări ecologice au fost aprinse în parcul 1 Decembrie din Oradea la inițiativa tinerilor din Rotaract - organizația care a pus orașul pe harta primelor localități din țară care s-au alăturat mișcării "Ora Pământului" în 2008.

„Aportul nostru este să trezim interesul tuturor ca, măcar o oră din tot anul ăsta, să aibă grijă să stingă lumina, să salveze planeta, să fie pe termen cât mai lung relația noastră cu natura”, a explicat Andrei Dejeu, reprezentant al Rotaract Oradea.

Acțiunea a fost presărată și cu momente artistice. Peste 400 de copii și tineri, reuniți în cadrul Programului Național Cantus Mundi, au cântat sub sloganul internațional „Dăruiește naturii din energia ta!".

„Lumea trebuie să înțeleagă că trebuie să iubească planeta pe care este și poate să facă asta prin mai multe gesturi, să iubească mediul înconjurător, să reducă consumul de energie sau, de ce nu, să se bucure de acești copii, în această seară cântând alături de ei cu luminile stinse”, susţine Crina Țurcanu, consultant artistic.

Fix la ora 20:30, iluminatul din zonă a fost oprit timp de o oră. Demersul organizatorilor a atras inclusiv atenția copiilor.

„- Cum vrei să contribui tu la bunăstarea planetei?
- Păi încerc să reciclez pe cât posibil, încerc să fac fel de fel de meșteșuguri din lucruri reciclate”, a spus o fată.

„Îmi place foarte mult să cânt și chiar îmi place sentimentul să știi că cânți cu așa de mulți oameni, e chiar foarte frumos.”

Sâmbătă seara, oameni din peste 7.000 de oraşe, inclusiv din România, au stins simbolic lumina în cadrul Orei Pământului, cea mai mare mişcare de mediu voluntară din toate timpurile.

Reporter: Anca Deac
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...