LPS „Bihorul" şi-a stabilit topul celor mai buni sportivi în 2017
Data actualizării: Data publicării:
Ediţia aniversară, a zecea, a Galei LPS „Bihorul" a adus în prim plan performanţe deosebite şi în 2017, chiar dacă liceul trece printr-un schimb de generaţii. Evenimentul a fost dominat de secţia de judo care a ocupat primele cinci poziţii ale ierarhiei de final de an.
„Este activitatea colegilor mei, am acelaşi grup de colegi serioşi în rândul cărora s-au integrat şi cei mai tineri. Pe mine mă bucură mult rezultatele care le avem - şi e firesc să avem rezultate, pentru că prin asta trăim", a spus Dan Matei, directorul LPS „Bihorul".
Cei mai bun sportiv al anului a fost desemnat judoka Vlad Luncan. Elevul antrenorului Aurelian Fleisz preia astfel ştafeta de la multipla campioană Larisa Florian.
„Mă simt onorat să fiu din nou sportivul Liceului cu Program Sportiv. Această clasare mă obligă să trag tare şi pentru anul viitor, pentru că doresc să-mi păstrez poziţia", susţine sportivul nr.1 al LPS „Bihorul".
Podiumul a fost completat de Alex George Creţ şi Robert Boldiş, ambii antrenaţi de Emil Morar. În topul celor mai buni zece sportivi ai liceului sportiv din Oradea au mai intrat Bianca Suciu, Alexandru Popa, Luca Abrudan, Cristian Maier, David Fodor, Roxana Barna şi Vlad Marinău.
Reporter: Nicolae Mihalcea Operator: Gabor Szilagyi Editor web: Adrian Laboş